Anexa VI
Procedura privind munca în echipă
Despre Unanimitate
În vremea noastră, când democraţia se identifică cu votul majoritar, conceptul de unanimitate îşi face loc cu dificultate. Ce se înţelege prin unanimitate decizională? Să presupunem că se discută un subiect de interes. De exemplu, după enunţarea temei, apar păreri pro şi contra asupra modalităţii de realizare. Trebuie ca persoanele prezente să ştie să asculte cu răbdare şi înţelegere punctele de vedere exprimate de către toţi cei de faţă pe marginea subiectului. E important ca părerile opozante gândite să fie exprimate, aşa cum este la fel de important să existe mobilitate interioară pentru înţelegerea celorlalte puncte de vedere, lucru care va conduce la schimbări benefice de atitudine. Prin serii de luări de cuvânt se va ajunge ca punctele de vedere separate exprimate iniţial să se contopească unul în celălalt, rezultând o viziune comună asupra subiectului iniţial. Cu cât adversităţile iniţiale sunt mai mari, forţa viziunii comune finale va fi mai mare, putând provoca schimbări de mentalitate la distanţă.
Nu e uşor să-ţi dărâmi propriile limitări şi bariere, care de fapt transpar sub o formă oglindită în luările de atitudine, dar cu cât schimbarea interioară e mai mare, forţa de a acţiona la distanţă creşte exponenţial. Dacă schimbarea aceasta e făcută într-o măsură mai mică sau mai mare de către toţi participanţii la dezbatere, e uşor de intuit forţa de transpunere în fizic rezultată.
Prin acest proces, schemele şi formele învechite se transformă în adaptare la realitate.
Fenomenul acesta e cunoscut în Marketing sub denumirea de Echipa Virtuozo, fără a fi descris în esenţa sa, dar beneficiind în realizarea sa de câte o persoană cu o cunoaştere avansată. Un lider, sau o autoritate exterioară, constituie o frână pentru amploarea procesului, dominând pe ceilalţi participanţi, nelăsând loc de manifestare pentru adversităţile gândite. Lipsa macerării acestor adversităţi prin discuţii, conduce la piedici exterioare în punerea în practică a hotărârii luate. Sigur că procesul e greoi şi dificil la început. De obicei, în abordările democratice actuale, chiar şi în conducerile firmelor sau asociaţiilor de tot felul, sunt o mulţime de subiecte de dezbătut, care aparent trebuie toate rezolvate. Se discută uzual multe subiecte, dar hotărârile luate nu au forţă şi necesită reluarea lor sub alte şi alte forme, tot mai stufoase, pentru că realitatea le sancţionează ca neviabile. După ce procesul complet e parcurs măcar o dată, acesta devine pentru colectiv singurul mod posibil şi practic de abordare a problemelor.
Paşi spre aprofundarea şi rezolvarea unui subiect “fierbinte” în cadrul unui grup de discuţii
1. Numirea unui moderator de discuţii;
- Moderatorul trebuie să aibă prezenţa de spirit de a nu se lăsa prins de discuţiile în desfăşurare, şi să aibă o autoritate cât mai larg recunoscută.
- Moderatorul conduce obiectiv discuţiile.
- Rolul moderatorului se reduce în timp, pe măsură ce persoanele participante la cercul de discuţii, învaţă şi se supun regulilor de desfăşurare ale discuţiilor.
2. Expunerea subiectului central al discuţiei, din mai multe puncte de vedere (de către mai multe persoane), pentru a se alcătui o imagine cât mai completă;
3. Fiecare persoană din cerc îşi expune punctul de vedere asupra a ceea ce înţelege din fapta – problema discutată (planul trecut), a implicaţiilor create de faptă – problemă (planul viitor), a măsurilor de întreprins (planul prezent).
- Ordinea în care se ia cuvântul nu este importantă, dar nu se va permite ca o aceeaşi persoană să aibă două luări de cuvânt, înainte ca toţi participanţii la discuţie să-şi fi expus poziţia.
- De regulă, subiectul discuţiei îl constituie una sau mai multe persoane (direct sau indirect). Fiecare participant ar trebui să-şi însuşească o anume toleranţă (chiar sacralitate), faţă de subiectul în cauză.
- În măsura posibilului, ar trebui ca fiecare participant la discuţie să facă diferenţa între faptă şi făptuitor, între acţiune şi persoană.
- Părerile exprimate trebuie să conţină şi gândurile negative ce apar în timpul discuţiei, dar e bine ca persoana sau persoanele care nutresc aceste gânduri să le exprime doar atunci când le vine rândul la luarea cuvântului (aprofundarea prezentului).
- Ar fi de dorit ca ascultătorii să-şi îndepărteze gândurile ce le apar în timpul luării de cuvânt a vorbitorului; ar trebui să-şi lase gândurile să le vorbească abia în pauzele dintre luările de cuvânt (aprofundarea prezentului).
- Ar fi de dorit ca fiecare vorbitor, după ce-şi expune punctele de vedere, să aibă o deschidere totală faţă de ceea ce au de spus ceilalţi participanţi la discuţie (mobilitate interioară).
- Ar fi de dorit ca mai multe persoane să caute să găsească partea pozitivă în lucrurile negative exprimate (să efectueze o muncă interioară de transformare a “întunericului” în “lumină”).
- Ar fi de dorit ca persoanele din grup să încerce să înţeleagă profund semnificaţia dictonului: “înainte de a şti să vorbeşti, trebuie să înveţi să taci”.
4. La început, e posibil să fie nevoie de două sau mai multe runde de luări de cuvânt. Pe măsură ce subpunctele de la pct. 3. devin o obişnuinţă interioară, va fi suficientă o singură rundă de luări de cuvânt, ce va fi relativ scurtă şi deosebit de eficientă;
5. Decizia finală va fi luată de conducătorul grupului.
- Este indicat ca liderul grupului să fie o persoană cu o largă deschidere în plan ideatic.
- Conducătorul de grup poate să nu fie una şi aceeaşi persoană cu moderatorul.
