
Scrisoare de prezentare
Ne adresăm Conducerii Societăţii Antroposofice Generale de la Dornach, Elveţia, Conducerii Societăţilor Antroposofice naţionale şi Conducerii organizaţiilor antroposofice.
Solicităm susţinerea dvs. pentru Proiectul Campusului Soarelui, în Timişoara, România.
Descrierea acestui Proiect este făcută pe larg în materialele însoţitoare, din care se conturează un ansamblu de idei novatoare, utile şi necesare atât comunităţii locale, cât şi Societăţii Antroposofice în ansamblul ei.
Ce aduce nou acest Proiect:
a) Crearea unui Parteneriat European alcătuit din organizaţii, organisme şi companii active pe baze antroposofice, având ca scop:
- Crearea unui Proiect comun, pentru realizarea Campusului Soarelui, Timişoara.
- Materializarea Proiectului, utilizând fonduri financiare ale Uniunii Europene.
- Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor din Campus, prin schimburi culturale, manageriale şi informaţionale.
b) Crearea unei instituţii Waldorf de nivel calitativ înalt, utilizând fonduri europene.
c) Formarea cadrelor didactice pe baza antropologiei lui Rudolf Steiner, atât pentru unităţile Waldorf, cât şi pentru alte unităţi din sistemul naţional de învăţământ, în cadrul ansamblului noului Campus, din care face parte şi Institutul.
d) Răspândirea cunoaşterii antroposofice în mediul social, prin intermediul Institutului Pedagogic Steiner/Waldorf din cadrul Campusului.
e) Asocierea unui proiect novator cultural-educativ (Campus), cu un proiect din domeniul economiei asociative (Societate pe Acţiuni, de Interes Local – LSC ). Aceasta creează posibilitatea susţinerii financiare de durată a iniţiativei cultural-educative. Ambele iniţiative au atenţia îndreptată central şi prioritar asupra omului şi sunt total deschise influenţelor venite din afară, metamorfozându-le şi integrându-le într-un mod Mihaelic.
f) Sprijinirea financiară ulterioară a Campusului prin iniţiativa economică LSC, precum şi a centrului său de provenienţă: Societatea Antroposofică. Astfel se fac posibile activităţi similare, în alte locaţii.
g) Crearea unui concept de proiect reproductibil, prin punerea în practică a conceptului de Campus şi a conceptului LSC acolo unde situaţia spirituală este oportună (în România sau în altă ţară). Prezenţa acestuia este profund benefică şi necesară, generând colaborare şi susţinere reciprocă.
În viziunea noastră, Parteneriatul multinaţional se constituie din acele organizaţii antroposofice ce vor şi pot să aibă un rol activ în crearea Proiectului Campus Timişoara, organizaţii ce au un nume (recunoaştere europeană) şi un rol activ în educaţia Waldorf, un bun renume în management instituţional.
Parteneriatul presupune ca Organizaţiile partenere să formeze o structură umană sau/şi organizaţională prin care să-şi îndeplinească rolul activ solicitat de acesta. Aceste structuri vor putea fi implicate în proiecte asemănătoare ulterioare, iniţiate, la rândul lor, de unul sau unii dintre parteneri, astfel încât efortul de creare a acestor structuri îşi va găsi sens şi pentru viitor.
Care sunt cerinţele acestui Parteneriat:
- Să cuprindă în mod minimal dar suficient, Organizaţiile descrise anterior.
- Să creeze împreună statutul de Parteneriat, cu datorii şi beneficii relaţionale reciproce.
- Să realizeze împreună Proiectul de finanţare şi cel de construcţie.
- Să identifice formele de colaborare internaţională, care să susţină ulterior schimburile culturale şi informaţionale.
- Să conducă prin delegaţi activitatea Campusului, în mod conceptual-operativ.
- Să urmărească permanent accesarea şi realizarea de programe europene, ce se mulează aferent preocupărilor Societăţii Antroposofice.
- Să identifice alte locaţii (prioritar din ţări europene), unde se mai pot crea astfel de Campusuri.
În spiritul prezentului material, suntem deschişi la sugestii si propuneri de modificare/completare ale scopului şi mijloacelor; suntem deschişi pentru alte clarificari necesare.
Timişoara,
22.02.2010
| Barbu Valentin | |
| Botez Dan | |
| Crişan George Agenor | |
| Dumitriu Liliana-Emilia | |
| Dr. Paxino Gheorghe | |
| Zoltan Andras |

